Editor video: Costin Grigoraș
A stat față în față cu moartea și a învins. Nu, nu sunt simple cuvinte scrise pentru a vă atinge sensibilitatea, este adevărul care stă în spatele poveștii kaiacistului Iustin Porcărașu. Victima unui accident suferit în timpul unei plimbări de agrement la Gura Portiței, când o șalupă a izbit frontal barca în care se afla, azvârlit în stare de inconștiență în apă unde a stat 30 de secunde, desfigurat de impactul loviturii, cu toate oasele feței zdrobite, Porcărașu a fost la un pas de a-și pierde viața.
Avea 25 de ani, teama că va rămâne desfigurat pe viață și gândul că sportul de performanță va rămâne doar un vis. Au trecut trei ani de atunci și Iustin, component al lotului olimpic de kaiac, trage tare pentru a ajunge la Jocurile Olimpice de la Rio. Urmele accidentului s-au estompat, câteva cicatrici care se pierd prin barba deasă și vizitele, din ce în ce mai rare, la ortodont, pentru rearanjarea dinților mai amintesc de nefericitul accident. O lecție de voință, de încredere și de ambiție predată de un om, de un sportiv care s-a încăpățânat să creadă în el și în destinul său.
Iustin vrea să ajungă numărul 1 în kaiacul românesc Foto: Alexandru Hojda
În viață sunt unele momente de cumpănă, situații de criză care ne marchează, uneori, pentru totdeauna. Unii aleg să rămână prinși în acele evenimente, fără puterea de a depăși situația și de a se ridica pentru a porni, încă o dată, de la capăt. Își plâng de milă, prea preocupați să arunce vina pe unii sau pe alții, pe destinul lor, pe viață. Alții, în schimb, cred nebunește în ei, luptă și se ridică mai puternici, gata de a înfrunta încă o dată viața. Așa cum spunea și Nicolae Steindhardt în „Jurnalul Fericirii”, în prezența nenorocirilor, „nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta”. Iustin Porcărașu este unul dintre cei de care Steindhardt povestea, un model de urmat pentru cei care și-au pierdut speranța și caută noi repere.
„Totul se întâmplă cu un motiv” Pe Iustin (28 ani) l-am întâlnit la Baza Veche de la Snagov. Tocmai se întorsese din cantonamentul de la Cheile Grădiștei și se pregătea să meargă, în pregătire, la apă caldă, în Antalya. Un munte de om, plin de viață, de optimism, care respiră și trăiește kaiac. „Totul în viață se întâmplă cu un motiv. Dacă nu era accidentul, nu descopeream cât de puternic pot fi și cât de multă încredere am în mine. În plus, am devenit mai atent la oamenii din jurul meu și am învățat să apreciez lucrurile pe care viața ți le oferă zilnic, lucruri cu care tu ești atât de obișnuit, că nici măcar nu le mai vezi”, ne întâmpină el. Alegem ca loc de discuție o băncuță aflată pe malul lacului înghețat. Vorbele se leagă repede, sub razele călduțe ale soarelui de februarie.
Iustin, la câteva săptămâni de la accident FOTO: Arhivă personală
A gândit pozitiv tot timpul Iustin este un interlocutor plăcut, care își caută cu grijă cuvintele și povestește lejer, întărind unele idei cu gesturi ample. Din când în când își trece privirea pe gheața lacului, iar ochii i se luminează, plini de viață și îi simți parcă bucuria de a trăi. „Știi, chiar și atunci când eram în situația aceea critică, mă gândeam că totul va fi bine, că peste o lună va trece și asta, va trece tot și îmi voi relua viața. Sincer, îmi era frică să nu rămân cu semne pe față, să nu rămân strâmb, deformat însă nicio clipă nu am renunțat să lupt pentru că am avut și foarte multă lume lângă mine și asta mi-a dat voință să trec peste toate”, spune el. Poveștește despre accidentul petrecut cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012, ca despre momentul zero al vieții lui, momentul în care practic a renăscut. Era o zi obișnuită de iunie, în care se plimba pe Lacul Razelm, la Gura Portiței, cu barca unor prieteni. Ambarcațiunea lor a fost lovită frontal de o altă șalupă, ce mergea pe „contrasens”, iar el a fost cel mai grav accidentat. În urma impactului, Iustin a fost aruncat în apă, inconștient, de unde a fost scos, după 30 de secunde, de prietenul său, Valentin Dîba. Mai mult, lovitura a resimțit-o din plin la nivelul feței, unde i-au fost rupte toate oasele, maxilarul drept fiind distrus în totalitate, iar bărbia despicată și bolta palatină ruptă, totul însoțit de o hemoragie nazală puternică.
Iustin este adus la spital, după accident FOTO: Captură RTV
30 de ore operații, 20.000 de euro Adus de urgență la Spitalul Floreasca din București, a fost supus mai multor intervenții chirurgicale pentru recompunerea fiecărei părți a maxilarului. „În total au fost cinci operații, iar cea mai mare a durat 10 ore. Cred că dacă ar fi să adun toate orele state în sala de operații, aș ajunge la 30 de ore și încă mai am de făcut operații mai mici, la dinți. De altfel, acestea la dinți sunt și cele mai scumpe, totul ducându-mă undeva între 15.000 și 20.000 de euro”, explică el. A stat o lună și jumătate în spital, din care o lună numai la terapie intensivă. Au fost zilele cele mai grele, cu dureri abia potolite de mâini de calmante. „Îmi amintesc că în toată nebunia mea, imediat după ce m-au operat, am cerut un pix și o foaie și încercam să îmi scriu niște antrenamente ca să pot îmi pot relua pregătirea ca atunci când ies din spital să mă pot duce să trag la Naționale care erau în august”, se amuză. Semn că nu a încetat niciodată să spere și să lupte.
„Cel care a dat atunci peste noi, m-a sunat, și-a cerut scuze, m-a susținut în drumul spre refacere, m-a ajutat cu recuperarea. Nu am vrut să merg mai departe în instanță pentru că nu avea rost, a fost totul dintr-o întâmplare”
Iustin Porcărașu
Lovitură care l-ar fi putut decapita Multe din detaliile de atunci s-au estompat, durerea a rămas însă vie. „Ziua era cum era, dar noaptea durerile erau groaznice, aveam spasme. Cum ațipeam, tresăream și dădeam să deschid gura, însă era cusută și simțeam cum mă înjunghie în tot capul. Nu doresc nimănui să cunoască asemenea dureri. O lună și jumătate, chiar două luni am mâncat pasat, în blender, mă hrăneam cu o seringă mare de 300 ml, pentru că nu puteam să trag din pai pentru că bolta palatină era ruptă și trebuia să se sudeze. Mă hrăneam pe unde aveam măsele lipsă pentru că două luni am avut gura cusută și toți dinții prinși cu sârmă”, explică el.
Ochii căprui-verzui privesc parcă în trecut și mâinile mari strâng lemnul băncii. Senzațiile de atunci revin parcă mai puternic. Se lasă tăcerea și timp de câteva minute nu se aud decât câinii care păzesc baza sportivă. Gheața lacului trosnește și vântul cald care a început să sufle aduce miros de fum de pe celălalt mal. „Sunt un tip credincios, tot timpul am fost așa. Cred în destin și în faptul că am un înger păzitor. Toți medicii care m-au vizitat la spital mi-au spus că sunt tare, că nu au mai văzut așa ceva. Dacă în locul meu era cineva care nu făcea sport, i-ar fi zburat capul de pe umeri. Masa musculară pe care am dobândit-o ca sportiv m-a ajutat să rezist atât de bine”, rupe brusc tăcerea Iustin.
Iustin privește înainte cu încredere FOTO: HOJDA Alexandru
După un an a putut mânca normal Își trece mâna peste față, într-un gest robotic. Privește în depărtare și își mai atinge o dată fruntea. „Când ți-a fost cel mai greu după accident?”, cade întrebarea. Iustin revine brusc în prezent și zâmbește. Spune direct, fără a-și mai cântări cuvintele ca până acum: „Gândul că nu o să mai am fața dreaptă, că e posibil să rămân deformat toată viața. Asta a fost cel mai greu. Abia după trei luni a început să se tragă umflăturile, să se vindece rănile. Cu toate operațiile de refacere a maxilarului, abia la un an după accident am putut să mănânc normal, să pot mușca din ceva. Practic doctorii au trebuit să îmi rearanjeze toți dinții care se mai țineau doar în gingie, că osul era rupt”. În timp ce povestește, mâna îî mai urcă o dată pe față, pentru a se asigura că totul e bine. Un gest inconștient, care trădează un pic din spaima de altă dată.
Iustin povestește despre accidentul care i-a schimbat viața FOTO: HOJDA Alexandru
„Încă sunt în tratament cu dinții, mi-am făcut 4 implanturi, dar mai am de făcut operații. Am noroc de un ortodont foarte bun, Emilia Gheorghiu Milicin, care practic mi-a rearanjat toți dinții”
„Nu am retrăit niciodată accidentul” De obicei, astfel de momente traumatice lasă urme profunde asupra celui care le trăiește. Un sunet, un cuvânt sau o situație asemănătoare duc de multe ori la retrăirea evenimentului și la apariția unor fobii legate de acele clipe. Sportivul legitimat la CSA Steaua mărturisește că nu a avut probleme cu aceste lucruri și că întotdeauna, de mic copil, a încercat să își învingă temerile. „Nu am avut niciodată niciun coșmar cu accidentul, nu l-am retrăit, nu l-am visat. Chiar după ce am ieșit din spital am vrut să-mi înfrunt frica aceasta de a avea coșmaruri și am vrut să mă duc acolo unde s-a întâmplat, însă nu a vrut nimeni să meargă cu mine și am renunțat. Nu am avut nicio clipă teamă de apă, ba chiar când vedeam șalupe oprite mă duceam chiar aproape de ele să-mi demonstrez că nu am teamă, niciun fel de sentiment negativ”, spune cel poreclit „Kaiac” de prietenii de acasă .
„Până acum nu am ajuns la locul unde a avut accidentul, dar doresc să merg acolo nu pentru a retrăi acel moment ci pentru a mă relaxa pentru că Gura Portiței este un loc frumos, unul din locurile mele preferate”
Iustin s-a prăbușit la finalul cursei la CE 2009, unde a cucerit argintul la K4 500m și bronzul la k4 1000m FOTO: Arhiva personală
Totul pentru Rio 2016 La numai cinci luni de la accident, el s-a întors în pregătire, la Snagov. Ratase după Beijing, și Jocurile Olimpice de la Londra și acum avea o nouă țintă, Rio 2016. „Aveam voință și eram încrezător că pot face în continuare sport de performanță. Doream să îmi demonstrez mie că totul e posibil” spune el. Trei antrenamente pe zi, cu peste patru ore de antrenament specific pe apă și în jur de 40 de kilometri vâsliți, cu o alergare de 4 km și o oră jumătate la sala de forță. Totul presărat cu multe concursuri de selecție și competiții internaționale. În primul concurs după accident, la Cupa României a urcat de două ori pe podium, locul 2 la kaiac 1, pe 1.000m și locul secund la k1 pe 200m. Totul dublat la Campionatul Național din luna august unde a câștigat proba de k4 pe 1.000m și a terminat de două ori pe locul secund, la k1 pe 1.000m și k1 pe 200m. „Am avut acea dorință nebună de a trage foarte tare pentru a-i prinde din urmă pe colegii de la lot, am fost primul din lot în acel an”, spune el. În 2014, a urmat însă o scădere de formă, un sezon pe care îl caracterizează sec, ca cel mai slab al lui. „Nu știu ce s-a întâmplat, undeva am dat greș, am rămas la fel de concentrat însă nu am reușit să fac nimic. E important să îmi revin anul acesta și să reușim calificarea la Rio. Pentru mine e ultima șansă să ajung la Jocurile Olimpice, la Beijing, eram prea mic, abia ce venisem de la juniori, iar la Londra eram prima rezervă când a avut loc accidentul”, își face cunoscute planurile. Deocamdată ia totul treptat și se pregătește de cantonamentul în Antalya, unde după aproape două luni de uscat, vor ieși pe apă.
Timp de o lună, Iustin se va pregăti la apă caldă, în Antalya. FOTO: Alexandru HOJDA
„După accident am realizat că am foarte mulți prieteni, aveam și pase proaste,dar îmi reveneam repede, picam pe gânduri. Dar îmi spuneam că sunt puternic și voi trece peste asta și viața continuă, nu trebuie să mă opresc aici”,
Pasionat de enduro Dependent de adrenalină, Iustin este pasionat și de sporturile cu motor, mai precis de enduro. Când se află acasă, la Azuga, îi place să străbată, în șaua motocicletei, pădurile din apropiere. „E un hobby pe care l-am preluat de la prietenii mei, care aveau un motor în plus și m-au invitat să merg cu ei. M-am învârtit de câteva ori pe terenul de fotbal, am învățat să stăpânesc motorul și asta a fost. Când sunt pe munte, mă relaxez foarte mult, mă deconectez de tot ce înseamnă probleme, griji, sunt eu și motorul”, explică acesta. Până acum a condus un KTM în patru timpi, însă dorește să își cumpere unul mai nou, din 2013, în doi timpi.
Cu motorul KTM pe drumuri de munte FOTO: Arhiva personală
Planuri de viitor cu Roxana Cogianu De peste un an, Iustin și-a găsit și jumătatea, „sufletul pereche” cum îi place să-i spună prietenei lui, Roxana Cogianu. Și ea sportivă de performanță, campioană europeană en-titre și triplă vicecampioană mondială, Roxana este una dintre canotoarele de vârf ale României. Deși se știau din 2008, abia în urmă cu un an, Iustin și-a făcut curaj să o invite la un suc. „Ne tot intersectam și pe apă și prin cantonamente, ne-am tot văzut, dar nu a fost nimic până am ieșit prima dată în oraș. Atunci, din prima clipă am simțit că ea e aleasa mea. E o legătură foarte strânsă între noi, venim amândoi din aceeași lume, ne înțelegm nevoile, ne sprijinim, ne încurajăm. Avem planuri serioase împreună, ne-am cumpărat un apartament”, mai dezvăluie sportivul din lotul de kaiac al României.
Roxana și Iustin o viitoare familie de sportivi FOTO: Arhiva personală
Puterea motivațională a cărților Alături de susținerea celor dragi și încurajările permanente ale prietenilor, Porcărașu a avut un ajutor special în perioada de refacere: cărțile. Multe din opurile motivaționale pe care le-a citit, i-au redat încredere în el și l-au făcut să vadă altfel anumite lucruri. „Puterea autosugestiei este cartea care practic m-a pus pe picioare. Chair trebuie să crezi în tine, dar să crezi cu adevărat, să nu te îndoiești niciodată de ce poți face. Aceste cărți motivaționale chiar au funcționat la mine”, subliniază stelistul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER